”Și tu ești singur?” de Aurelian Silvestru

Atât de mult mi-a plăcut acest roman încât nu prea știu dacă am să pot reda toate impresiile mele prin condeiul cuvintelor.

Nu am mai citit nicio altă carte de acest autor, dar lecturând-o pe asta am rămas plăcut împresionată de măiestria dumnealui de a-mi capta atenția, de a mă  ține legată de subiectul acestei cărți , de a mă pierde efectiv prin iureșul trăirilor sufletești a eroinei.

13607762_1026465524106145_909784718_n

E vorba despre Ana, o tânăra care a cresut într-un orfelinat, cu gândul la ziua în care vor veni părinții să o ia acasă, copil plin de speranțe și vise, copil care vroia să aibă o famile unită, să aibă mamă și tată, să se simtă iubită, dorită și răsfățată. Copilă pentru care suferința și singurătatea erau „camarazii” ei de zi cu zi.

Am admirat-o pe Ana pe tot parcusul lecturii, pentru curaj, pentru bunătate, pentru dragostea pe care i-o purta lui Manole („În lipsa lui Manole, viața e ca o carte lipsită de cuvinte: oricât o răsfoiești, nu are sens …”).  Un fiu, de altfel, risipitor și aici, momentele lui de dispariție mă duce direct cu gândul la cartea lui Radu Tudoran „Fiul Risipitor”. Dispărea și nu revenea cu lunile, nu o căută, nu-i spunea unde pleacă, dar Ana aștepta și spera că Manole va reveni.

„În viață, zise Manole, poți opri orice: un tren, o apă, o nenorocire, dar niciodată, nimeni nu e în stare să oprească timpul, e adversarul nostru principal.”

Venise războiul din Trasnistria,  trimisă acolo ca jurnalistă, Ana l-a reîntâlnit pe Manole pe front, tot ce suferise și trăise până atunci se spulberase ca un vis urât. Și-au trăit dragostea prin tranșee, au luptat împreună pentru ziua de mâine, au înfruntat cot la cot forța răului și credeau că nimic nu le poate tulbura linștea. Cu toate astea,  această siguranță, fericire și liniște sufletească nu a durat mult, în urma unui atac al inamicului la „fazenda„ unde ei își trăiau fericirea, Manole dispăruse în apele Nistrului.  Îl crezuse mort, dar el doar a rămas schilod, cu toate astea nu a vrut să i se arate Anei, plecase în Moscova și efectua operații estetice. Nu vroia ca Ana să-l accepte lângă ea din milă, dar pentru ea acest lucru nu conta nicio fărâmă: „Nu-mi pasă că a rămas schilod. Cea mai cumplită rană e singurătatea.

Finalul romanului e unul fericit. Ceea ce consider un final binemeritat pentru eroină, mai ales prin câte necazuri i-au fost dat să treacă: „Iubirea e singura cetate în care merită să mori.”

Pentru mine rămâne a fi o carte optimistă, o carte cu lecții importante de viață: să lupți contra răului orice ar fi, să lupți contra singurătății cu toată ființa ta, să crezi în iubire cu tot sufletul tău pentru că în cele din urmă, toate aceste aspecte au un final fericit.

„Fiecare e arhitectul său. Cu toții construim ceva. Contează însă nu cum arată ceea ce înălțăm, ci locul pe care-l alegem pentru fundament: în paradis sau în infern?”

 

 

 

 

 

 

Reclame

3 gânduri despre &8222;”Și tu ești singur?” de Aurelian Silvestru&8221;

  1. Subscriu! Recomand opera lui Aurelian Silvestru. Fiecare cuvant e „stropit” cu intelepciune si caldura, fiecare rand nu poate fi doar citit, ci si sorbit cu nesat. E cu siguranta unul dintre cei mai buni scriitori si fara nicio indoiala, un Om de mare valoare pe care am bucuria si onoarea sa-l cunosc!

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s